far far away

Caut sa-mi amintesc de cand am ajuns sa-mi doresc liniste si pensie, dar nu reusesc deloc ...

stiu ca glumeam cu prietenii, in copilarie, si le spuneam ca eu vreau sa ma fac pensionara cand o sa cresc mare :)

mai stiu apoi ca in primii ani de facultate, cand stateam in camin, ma uitam cu invidie la pensionarii din Bucuresti, cei care se plimbau - ca si mine, insa asemanarile se opresc aici - cu autobuzul, zambeau linistiti cu ochii pe geam si pareau ca nu au nici o grija in lume...

Sigur ca Bucurestiul e plin de pensionari, iar marea lor majoritate sunt inraiti, mizeri si neprietenosi... insa uneori eu aleg ce vreau sa vad in jurul meu si daca ma concentrez un pic imi fac lumea mea frumoasa, de poveste, in care regulile si normalitatea sunt stabilite doar de mine. Iar in lumea asta paralela eu vedeam pensionarii linistiti, la capat de drum, pareau sa fi depasit toate obstacolele vietii, toate luptele care mie abia incepeau sa mi se arate, iar eu nu aveam nici o sansa in lume sa le castig...

in ochii mei ei erau eroii acelei lumi, cei care supravietuisera si se puteau bucura in tihna de prada de razboi.
iar eu si cei ca mine eram pionii care urmau sa fie sacrificati in joc, fara nici un rol important si fara nici o sansa de castig.

de unde am plecat eu cu atat de putina incredere in mine, asta iarasi n-o stiu inca.

stiu doar ca ma simteam fara nici o sansa, la varsta la care ar fi trebuit sa mi se para totul posibil, toate drumurile deschise pentru mine.

Azi totul e altfel decat credeam eu ca o sa fie, altfel in bine, un bine pe care nu-l credeam posibil si drept urmare nu mi-l doream. Am muncit asa mult pentru binele asta, asa mult ca am obosit si de mult ori nu stiu cum sa ma bucur de el, cum sa-l cuprind.

Stau in lounge-ul hotelului de 4 stele si ascult melodiile evergreen care mi-au chinuit anii de liceu si primii de facultate, ma bucur de un rose aromat si atentia unui ospatar tanar si frumos.
Si mi-e greu sa zambesc, asa cum mi-a fost dintotdeauna cand m-am simtit privita.
Mi-e greu sa inteleg ca asta sunt eu acum si ca merit toate lucrurile bune care mi se intampla.
Mi-e greu, dar ma tratez :)
professionally, that is...