Am o capacitate teribila de a ma controla si de a disimula. Unii o numesc adaptabilitate. Eu i-as spune toleranta.
Zilnic intalnesc si ma regasesc printre oameni pe care nu-i inghit, nu-i apreciez nici cat sa le dau 'buna ziua' si mai mult de atat, nu-i consider suficient de umani cat sa impart cu ei un pahar de apa. Daca s-ar pune problema supravietuirii, as alege un caine sau o musca in locul lor.
Si totusi fac abstractie de ei intr-un mod natural, uneori nici nu-i aud, alteori chiar le zambesc.
Ei ma considera placuta, o parte, altii chiar ma simpatizeaza, putini sunt cei care chiar simt dusmanie, ura (un sentiment totusi nobil, generat de invidie) si imi raspund la fel insa tot in secret. Aceia din urma sunt cei cu care la un moment dat am impartit momente de scarba ... cand n-am mai reusit sa ma abtin si le-am dat de inteles ce cred despre ei.
Si totusi ce ma surprinde.... pentru ca lucrurile de mai sus le gasesc perfect normale intr-o societate care trebuie sa mearga inainte.. este faptul ca mi-e foooooarte greu sa fiu draguta cu oamenii pe care-i apreciez in realitate, care sunt autentic valorosi.
Cu atat mai ciudat cu cat am o parere foarte buna despre mine, pe care mi-o asum.
Didi, ce crezi ?
2 comments:
ignore and wave :)
ioana
Abia acum am vazut ca sunt direct vizata de entry :)
Eu??? Eu cred ca ma port aiurea cu oamenii pe care ii consider valorosi pentru ca am asteptari de la ei si le vad fiecare defect, fiecare greseala, oricat de mica. De la oamenii mici nu am asteptari deloc... daca poate sa-mi faca bugetul il pup in fund, fara nici o mustrare de constiinta, daca e coleg incerc sa zambesc si sa spun buna ziua, daca nu-mi place cu adevarat ma abtin sa nu rabufnesc (reusesc cu succes de obicei).
Daca nu reusesc, rau nu-mi pare pentru ca probabil respectivul/a a meritat-o din plin AKA: had it coming.
Mai bine imi fac blog decat sa fac comentarii kilometrice (lol)
Post a Comment