din suflet

"Like writing, reading is a protest against the insufficiencies of life. When we look in fiction for what is missing in life, we are saying, with no need to say it or even to know it, that life as it is does not satisfy our thirst for the absolute – the foundation of the human condition – and should be better. We invent fictions in order to live somehow the many lives we would like to lead when we barely have one at our disposal."

din discursul lui Mario Vargas Llosa la primirea premiului Nobel pentru Literatura, 2010

mai multe aici: http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2010/vargas_llosa-lecture_en.html

M

In prima casa in care am stat n-am avut nici o floare. Multa vreme n-aveam nici macar o vaza pentru ocazionalele flori primite de 1 - 8 Martie.
Am stat acolo vreo 3 ani ... si au fost 3 ani frumosi, de inceputuri, cu multe greutati si inca si mai multe bucurii.
Aveam un balcon maricel si suficienta lumina. Nu era mult loc, ce-i drept, niciodata nu e suficient loc intr-o garsoniera, insa era mult mai mare decat camera de camin pe care o imparteam cu alte 3 fete.
La fel cum camera de camin mi se parea mare pe langa dormitorul pe care il imparteam cu fratele meu acasa.
De fapt, din tot dormitorul, spatiul meu intim era alcatuit dintr-un pat si o etajera cu carti si catva amintiri.

Mama a avut mereu flori acasa, un balcon intreg, fiecare pervaz acoperit de flori, iar dupa ce am plecat pe rand la facultate, intai eu si apoi fratele meu, s-a intins si mai mult - pe birou, pe masa, pe terasa.
Nu-mi placeau cand eram mica, era o grija in plus pentru mine sa am grija sa ud florile si sa le curat, sa fac curat pe pervaz... nu erau florile mele si nu-mi era drag sa am grija de ele.

In casa de acum stau de aproape 5 ani si incet incet m-au cotropit plantele :)

Cred ca incet incet ma transform in mama...

Despre mine cea de azi

Azi am fost pentru prima data la Libraria Humanitas de la Cismigiu, un loc plin de lumina si linistea calma si confortabila a cartilor noi. Spre deosebire de Carturesti, unde te pierzi usor prin cotloane insa niciodata nu te pierzi de tine datorita scartaitului parchetului vechi care iti aminteste parca mereu ca nu esti la tine acasa, la Humanitas e totul deschis, alb luminos si incremenit intr-o liniste calda.

(poza de aici: http://edu-news.ro/libraria-humanitas-de-la-cismigiu-se-deschide-oficial-pe-8-noiembrie)

De vazut o vazusem din masina si imi amintesc ca m-a frapat lumina care se intindea pe trotuar pana inspre strada, intr-un loc unde inainte era doar intunericul dubios al unor ruine.
Insa in fuga masinii n-am inteles anume ce se intampla acolo, parea fie o sala de evenimente, fie o cafenea.
Mi-am notat insa undeva in minte sa revin ziua si sa caut sa aflu mai multe.

Am mai trecut o data cu masina, si inca o data, si a treia data eram pe locul din dreapta asa ca am reusit sa dibui ca acolo era o librarie noua, semnata Humanitas.
Gandind cu voce tare i-am atras atentia si jumatatii mele care era la volan, cunoscator al pasiunii mele pentru carti, asa ca el si-a propus mai ferm decat o facusem eu cu mine insumi sa mergem acolo.

Mi-a placut mult, mult de tot, un pic si pentru ca e asezata aproape de o zona de care ma leaga amintiri frumoase - Regia, linia lui 601, parcul Cismigiu.
Asa m-am hotarat sa incep sa scriu din nou aici. Vreau sa pot tine pasul cu timpul, cu schimbarile inevitabile care mi se intampla aproape fara sa le simt si care deodata ma transforma in ceva nou, cu amintiri multe si frumoase.